luni, noiembrie 28, 2022
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte

refugiați

Program de telemedicină pentru refugiații din Ucraina ajunși în Moldova

„După ce șocul inițial a trecut, refugiații încep să se adapteze la noua realitate și să se gândească la starea lor de sănătate, atât cea fizică, cât și cea mintală”, spune endocrinologa Luminița Suveica din Chișinău. Luminița cooperează cu...

Un nou suport imediat din partea UE pentru comunitățile din Moldova care ajută refugiații din Ucraina

Uniunea Europeană oferă 130 de mii de euro, prin intermediul programului său „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, pentru susținerea răspunsului autorităților și comunităților-gazdă la necesitățile refugiaților din Ucraina care ajung în R. Moldova. Cu sprijinul Platformei Sănătate creată...

Mai mulți refugiați ucraineni în Moldova revin în patria lor, iar relațiile comerciale moldo-ucrainene se restabilesc treptat

  Fluxul persoanelor care traversează frontiera de stat Otaci s-a diminuat în ultima perioadă, iar mai mulți cetățeni ucraineni se întorc la casele lor, fiind înregistrată o creștere pe direcția de ieșire din R. Moldova. Sunt raportate primele semne de...

În jur de 6000 de refugiați au solicitat azil în R. Moldova

De la începutul ostilităților în Ucraina și până acum, autoritățile au înregistrat 5.704 de cereri de azil în R. Moldova, potrivit datelor Biroului Migrație și Azil. În perioada vizată au intrat în R. Moldova 346.735 de cetățeni ucraineni, dintre...

Comunică sau nu Maia Sandu cu liderii de la Kiev și Moscova? Ce spune șefa statului

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a spus că a avut acum câteva zile o discuție cu omologul său de la Kiev, Volodimir Zelenski. Totodată, de la începutul războiului din Ucraina, autoritățile de la Chișinăul nu au comunicat în vreun...

Primii lucrători medicali refugiați din Ucraina vor fi angajați în sistemul de sănătate din R. Moldova

Ministerul Sănătății anunță că primii șase lucrători medicali refugiați din Ucraina, dintre care patru medici și două asistente medicale, urmează să fie angajați în instituții medico-sanitare publice atât de nivel național, cât și raional. Ministerul Sănătății a eliberat joi,...

Acțiune inedită a unor tineri în susținerea refugiaților din Ucraina într-un sat din nordul țării

Au vândut bilete la film, iar banii adunați vor fi direcționați în susținerea refugiaților ucraineni. Este isprava unor tineri din satul Mihăileni din raionul Râșcani, care s-au implicat în ajutorarea unor cetățeni din țara vecină care au fugit de...

Lista magazinelor din Chișinău unde sunt boxe de colectare a produselor pentru refugiați

Primăria Chișinău informează că în unele magazine din capitală au fost instalate boxe de colectare a produselor pentru refugiați. Orice persoană care dorește să sprijine refugiații din Ucraina, pot face o donație direct în rețeaua de magazine în care...

FOTO. Viața continuă. O refugiată din Odesa a adus pe lume o fetiță la Chișinău

Maria, originară din regiunea Odesa, Ucraina, s-a refugiat împreună cu familia în R. Moldova. În aceste zile, ea reușit să aducă pe lume o fetiță perfect sănătoasă la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, anunță sursele guvernamentale. „Aduc sincere mulțumiri...

Maia Sandu: demnitarii care vor face speculații în scopuri politice pe tema refugiaților vor fi penalizați

Președintele Maia Sandu a făcut un apel la opinie și clasa politică pentru a nu admite promovarea mesajelor de ură ce îi vizează pe refugiații din Ucraina. Ea a chemat ca unele incidente izolate cu implicarea refugiaților să nu...
- Advertisement -

Latest News

Cum Uniunea Europeană susține businessul din Găgăuzia

Cu sprijinul Uniunii Europene (UE), în Republica Moldova au fost create șase hub-uri de susținere a afacerilor la Bălți,...
- Advertisement -

Universitatea din Bălți a desfășurat Balul Bobocilor. Cine a învins

Palatul Municipal de Cultură din Bălți a găzduit Balul Bobocilor de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din „capitala de nord”. Evenimentul a revenit...

În Moldova, se desfășoară campania ONU „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

Ediția a XXI-a a Campaniei Organizației Națiunilor Unite „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” se desfășoară în aceste zile în...

Moldova a aderat la programul european LIFE. Care sunt beneficiile

La Chișinău, a fost semnat, sâmbătă, Acordul de asociere al R. Moldova la Programul Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice. Documentul a fost...

Au fost desemnați câștigătorii concursului Moldova Eco Energetică

Cele mai bune cinci start-upuri din cadrul proiectului Clean Technology Innovation Programme for SMEs Start-ups in the Republic of Moldova au fost premiate la Gala...