vineri, martie 27, 2026
RegiuniRîșcani

Rîșcani

Instruirile în jurnalism comunitar au ajuns și la baștina lingvistului Eugeniu Coșeriu

Sâmbătă, 5 noiembrie, șapte tineri din satul Mihăileni, raionul Râșcani, au participat la o sesiune de mentorat în jurnalism comunitar, în incinta Bibliotecii Publice. La atelier, tinerii au fost instruiți cum se colectează datele și sunt verificate informațiile, cum...

Trei proiecte implementate la gimnaziul „Gheorghe Rîșcanu” din Rîșcani

Proiectul „Șah și dame în aer liber” a presupus instalarea a două mese și patru scaune pentru șah și dame în incinta gimnaziului. Elevii își petrec timpul liber jucând șah sau dame, crescându-și astfel concentrația, memoria și gândirea. Proiectul, în...

Proiect de susținere a valorificării portului popular, implementat la Zăicani, Râșcani

În cadrul proiectului „Portul popular-valoare, tradiție, destin” implementat de grupului de inițiativă „Ciuleandra” satul Zăicani, a avut ca scop dezvoltarea și valorificarea costumului popular, etalon al frumuseții și păstrării obiceiurilor strămoșești în rândul elevilor. Pentru derularea proiectului care și-a propus...

Gala Inițiativelor de Succes a avut loc la Rîșcani

Circa 120 tineri din 11 localități a raionului Rîșcani, au celebrat, recent, roadele muncii lor în cadrul celei de șaptea ediții a Galei inițiativelor de succes. Perioada 2021-2022 a fost pentru echipa Fondului pentru Tineri Rîșcani unul rodnic, productiv...

Proiectul „KinoPatria”, realizat într-un sat din raionul Rîșcani

Vizionarea filmelor în aer liber și sporirea gradului de cultură a tinerilor. Acesta a fost obiectivul proiectului „KinoPatria”, care a fost implementat în satul Nihoreni, raionul Rîșcani, de grupul de inițiativă „Helping Hand”. Cu cei 16,5 mii de lei, banii...

32 de inițiative ale tinerilor din raionul Rîșcani, implementate cu succes

Fondul Pentru Tineri (FPT) Rîșcani a premiat, recent, inițiativele de succes ale tinerilor implementate în perioada 2021-2022 în 15 localități din raion. Valoarea totală a proiectelor derulate a depășit jumătate de milion de lei. FPT Rîșcani și-a propus prin aceste...

Tinerii sportivi din Moldova și România s-au întrecut la orientare sportivă în pădurea de la Șaptebani

Tabăra „Vulturaș” din satul Șatebani, raionul Râșcani, a găzduit elevi de la mai multe instituții de învățământ, dar și semeni din România. Ei au participat la competiția internațională la orientare sportivă „Toamna de Aur”. Competiția s-a desfășurat în perioada 19-23...

FOTO. Proiecte comunitare pentru tineri, implementate la Pociumbăuți, Rîșcani

Două proiecte destinate în mod special tinerilor au fost implementate recent în localitatea Pociumbăuți, raionul Râșcani. Este vorba de amenajarea unui centru unui centru pentru tineri și a unui teren de sport. Centrul pentru tineri a fost amenajată în...

Un proiect de educație digitală este implementat într-un sat din raionul Râșcani

Grupul de inițiativă „TIC-TAC Impact” implementează la Văratic, raionul Râșcani, un proiect de educație digitală și tehnologii informaționale. Fondurile pentru proiect au foste accesate în cadrul programului de granturi mici a Fondului pentru Tineri Râșcani. Proiectul își propune să...

Tinerii din Râșcani au scris proiecte în valoare de peste 144.000 de lei

Opt proiecte, gândite și scrise de tinerii din raionul Râșcani, au obținut peste 144.000 de lei pentru finanțare. Banii au fost alocați de către Consiliul raional, dar și de Fondul pentru tineri Râșcani. Proiectele vizează procurarea echipamentelor sportive, amenajarea...

Chișinăul celebrată Ziua Mondială a Poeziei printr-un eveniment literar-muzical la Biblioteca „B.P. Hasdeu

Cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei, celebrate anual pe 21 martie, Primăria Municipiului Chișinău și Pretura sectorului Buiucani, în...