Sâmbătă, 5 noiembrie, șapte tineri din satul Mihăileni, raionul Râșcani, au participat la o sesiune de mentorat în jurnalism comunitar, în incinta Bibliotecii Publice.

La atelier, tinerii au fost instruiți cum se colectează datele și sunt verificate informațiile, cum se scrie o „știre ca la carte” conform principiului „piramidei inversate”. De asemenea, participanții au fost instruiți cum să creeze un titlu potrivit și atractiv și cum se scrie o istorie comunitară de succes.

Tinerii au îndeplinit misiunii redacționale: de la identificarea problemelor comunitare până la scrierea unui material cu elemente de jurnalism comunitar.

În cadrul sesiunii, ei au avut parte de „lecții” teoretice și practice.

„Noi, ca organizatori ai acțiunii de instruire, ne-am propus să deosebiți voi un text jurnalistic cu caracter comunitar de celelalte”, a spus Vitalie Cazacu, formatorul din cadrul sesiunii de instruire de jurnalism comunitar.

La sfârșitul instruirii, tinerii au fost îndemnați că participe la concursul de jurnalism comunitar „Reporter în localitatea ta”. Cinci autori ai celor mai reușire produse informaționale vor primi premii valoroase.

Nicoleta Albot,
jurnalistă comunitară în raionul Râșcani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here