joi, septembrie 17, 2026
Regiuni

Regiuni

Primăria Chișinău a făcut public programul sărbătorilor de iarnă. Când va fi inaugurat Pomul de Crăciun

Primăria Chișinău a anunțat că startul sărbătorilor de iarnă 2021-2022 va fi dat la 1 decembrie, prin inaugurarea Pomului de Crăciun și a iluminatului de sărbătoare. Evenimentul va avea loc în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, în preajma Porților...

Maternitatea din Bălți trece în Spitalul Clinic

Centrul Perinatologic din Bălți, situat în zona centrală a orașului, se va muta, până la sfârșitul anului 2022, la Spitalul Clinic. Decizia a fost luată, după ce o comisie a ministerului sănătății a monitorizat situația din maternitate în vara...

O privire alternativă asupra implementării Acordului de Asociere UE-RM

Pe parcursul celui de-al șaptelea an de implementare a Acordului de Asociere UE-Moldova (1 septembrie 2020 – 1 septembrie 2021), s-a înregistrat un progres calitativ mai înalt în acele domenii și sectoare, care au fost condiționate în cadrul programelor...

A fost numit în funcție un nou șef pe închisorile din Moldova

Anatolie Falcă a fost prezentat, azi, la Ministerul Justiției în calitate de director al Administrației Naționale ale Penitenciarelor (ANP). Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a menționat că noul director al ANP trebuie să facă față multiplelor provocări, inclusiv să reformeze...

R. Moldova și-a onorat angajamentele financiare față de „Gazprom”

SA Moldovagaz a transferat, în după amiaza zilei de azi, suma de circa 74 mil. USD – plata curentă pentru luna octombrie și, în avans, pe jumătatea lunii noiembrie, informează Jurnalist.md. „SA „Moldovagaz” a transferat către SAP „Gazprom” plata pentru...

FOTO. O cronică scurtă a celor 82 de ani de la inaugurarea primei Pinacoteci din Moldova – actualul Muzeu Național de Artă

Muzeul Național de Artă aniversează 82 de ani de la inaugurarea primei Pinacoteci din Moldova, fiind primul pas în istoria Muzeului Național de Artă al Moldovei. O scurtă cronică a celor 82 de ani de artă: În 1939, sculptorul Alexandru...

Circa 11 mil. de lei pentru premierea sportivilor performanți

Autoritățile de la Chișinău au alocat suma de 10,8 mln de lei pentru premierea sportivilor care au obținut performanțe remarcabile la competițiile internaționale. Este vorba de premierea a 34 de sportivi, antrenori și medici care au pregătit lotul olimpic. Premiile...

FOTO. UE alocă peste 1,4 mil. de euro pentru restaurarea Cetății Tighina

Au început lucrările de restaurare și conservare a Cetății Tighina/Bender. Costul total al lucrărilor este de peste 1,4 milioane de euro, bani oferiți prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. https://www.youtube.com/watch?v=UWqfCipseJ4&t=1s Cetatea Tighina/Bender, obiectiv istoric...

Guvernul a dat undă verde achitării plăților curente față de „Gazprom”

Guvernul a aprobat, în această dimineață, proiectul hotărârii care face posibilă achitarea plăților curente restante pentru luna octombrie și, în avans de 50%, pentru noiembrie către concernul rus „Gazprom”. Este vorba de suma de un transfer de proporții de 1,3...

Nou rector la Universitatea Agrară de la Chișinău

Este vorba de Veronica Prisacaru, fosta decană a Facultății de Contabilitate. Prisacaru a fost numită în calitate de rector interimar al Universității Agrare de Stat din Moldova, informația fiind confirmată de ea pentru Agro TV. Veronica Prisacaru a fost...

Zilele Bibliotecii „Transilvania” – 35 de ani de lectură, dialog și inovație pentru comunitate

În perioada 30 august – 1 septembrie 2026, Biblioteca „Transilvania”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, marchează 35 de...