Autoritățile locale ale orașului Fălești au închis, pe durata renovării, drumul principal din oraș – strada Ștefan cel Mare, blocând accesul către mai multe obiective de maximă importanță, inclusiv către spital, Primărie și Consiliul raional. Deși reabilitarea drumului urma să fie finalizată încă la finele anului trecut, acestea mai continuă.

Situația menține o stare de nemulțumire în comunitate, deoarece locuitorii au de înfruntat mai multe obstacole ca să ajungă la serviciu sau la o serie de instituții importante din oraș.

Strada a fost blocată și cu tehnică și materiale de construcție.

Strada Ștefan cel Mare din Fălești, pavată cu dale de granit, este considerat monument de istorie. Odată cu reconstrucția străzii a fost luată decizia de a repara și trotuarele, ceea ce a încetinit procesul considerabil.

Se putea și mai bine

Liliana Lerut activează în sistemul educațional vreme de trei decenii. Este profesoară la Liceul „Mihai Eminescu” din Fălești și observă că unele lucrări făcute nu ar fi pe potriva așteptărilor.

„Intervenția legată de renovarea drumului a fost crucială pentru că deja se observă faptul că drumul respectiv nu este într-o stare bună, însă mă așteptam la un rezultat mai bun. Nu cred că dalele sunt bine aranjate, mi se pare că deja nu este un drum istoric, ci unul obișnuit, comun”, spune Liliana Lerut.

Profesoara a mai afirmat că, din cauza lucrărilor tărăgănate, multe persoane care merg la serviciu prin acea zonă sau chiar locuiesc întârzie să ajungă la destinație.

Probleme principale – lipsa specialiștilor și multiplele achiziții 

Explicând motivele tărăgănării lucrărilor de reabilitare a străzii centrale din Fălești, Victor Cimpoieș, șeful Serviciul de cooperare transfrontalieră și atragerea investițiilor din cadrul Consiliului Raional, a spus că și-a spus cuvântul lipsa de specialiști. Asta deoarece, trebuie respectate anumite tehnologii la pavarea străzii.

Inițial, proiectul administrat de Primăria Fălești avea un buget de 11 mil. de lei, dar, pe parcurs, valoarea acestuia aproape că s-a dublat, ajungând la 21 mil. de lei.

Din cauza condițiilor nefavorabile și a lipsei de specialiști, durata lucărrilor a trebuit  să fie revăzută. La fel, una din probleme a fost că materialele necesare au fost achiziționate de patru ori, ceea ce, la fel, a încetinit ritmul lucrărilor, mai spune Victor Cimpoieș.

Reabilitarea str. Ștefan cel Mare din Fălești este executată într-un proiect finanțat de UE, România și primăria locală.

Stradă istorică, construită acum 85 de ani

Actuala str. Ștefan cel Mare a fost construită între anii 1938 și 1939. Acum 85 de ani, se numea Ferdinand I, iar de-a lungul ei erau concentrate toate afacerile târgului Făleşti: manufacturi, galanterie, alimentare, cizmării, tâmplării… În perioada sovietică a fost numită în cinstea lui Vladimir Lenin, iar după declararea Independenței R. Moldova aceasta a fost rebotezată în Ștefan cel Mare. Strada are o lungime de 1,1 kilometri și plantați pe margini arbori de castan.

*Materialul a fost scris în cadrul proiectului „The Youth Chronicles: Tineri în acțiune pentru comunitate”, implementat de Asociația „Alfa Beta”, cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.

Crina Cuschevici,
corespondentă comunitară în or. Fălești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.