Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul a lansat Fundația INOTEK, care va gestiona Centrul de Excelență în IT „Inotek”, deschis acum opt luni în incinta universității.

Aceasta vrea să inițieze proiecte de dezvoltare economică în regiunea de sud a țării, cu scopul de a crea noi locuri de muncă și de a îmbunătăți calitatea vieții în comunitate.

„Fundația INOTEK își propune să ofere acces la cele mai noi tehnologii și instrumente digitale, precum și la programe de formare și instruire adecvate. Vrem să diversificăm oportunitățile de dezvoltare pentru regiunea Cahul”, a menționat Nicolae Mocanu, administrator al fundației INOTEK.

„Inotek este o platformă de conexiune pentru copii, elevi, studenți și tinere talente, pentru antreprenori și profesori, companii IT și experți din diverse domenii. Ne dorim ca prin intermediul programelor care vor fi desfășurate să contribuim la dezvoltarea regiunii de sud și la creșterea economică a țării”, afirmă Rodica Negru, director adjunct al proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul.

EU Innovation Centre Cahul – Inotek cuprinde cinci săli de curs, toate adaptate activităților ce sporesc creativitatea, incluziunea și accesul echitabil la oportunități de dezvoltare. Acesta a fost lansat în parteneriat cu Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și Primăria Cahul, cu sprijinul financiar al UE și Ambasadei Suediei în cadrul EU4Moldova: Startup City Cahul, proiect implementat de ATIC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.