Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), a solicitat continuarea sprijinului internațional pentru Planul de răspuns pentru refugiați în contextul situației din Ucraina, pentru a permite furnizarea asistenței atât de necesare pentru refugiații din Ucraina care caută siguranță în țările vecine, inclusiv în R. Moldova.

Săptămâna trecută, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a făcut o vizită de două zile la Chișinău, salutând angajamentul autorităților și al poporului său în ceea ce privește protecția și asistența acordată refugiaților din Ucraina.

Filippo Grandi a inspectat centre pentru refugiați din Moldova și a comunicat cu beneficiarii acestora.

Prezentă în R. Moldova din 1997, UNHCR și-a extins semnificativ activitatea aici la sfârșitul lunii februarie 2022, ca răspuns la afluxul de refugiați din Ucraina.

În perioada de aproape de doi ani, prin intermediul UNHCR peste 126.000 de refugiați au primit asistență financiară în valoare de peste 146 mil. USD. Aproximativ 177 de mii de refugiați au beneficiat de asistență juridică, iar circa 2.300 de refugiați sunt acum găzduiți în 44 de centre de cazare susținute de UNHCR, în timp ce alții locuiesc în comunități gazdă.

În R. Moldova sunt active zece centre comunitare, care oferă spații sigure și activități pentru refugiați.

Din 24 februarie 2022, când a început războiul în Ucraina, peste 900 de mii de refugiați ucraineni au trecut frontiera R. Moldova. În prezent, pe teritoriul țării s-ar afla circa 100 de mii de refugiați, o bună parte dintre care sunt găzduiți de comunitățile moldovene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.