Acțiune publică a Alianței Biciclete Chișinău, după tragicul accident cu doi cicliști minori. Ce solicită organizatorii

0

Asociația Biciclete Chișinău a anunțat despre organizarea unei acțiuni publici în contextul cazurilor tot mai frecvente de accidentare, inclusiv fatale, a cicliștilor.

Amintim că, săptămâna trecută, doi cicliști, ambii în vârstă de 12 ani, au fost grav accidentați la Stăuceni. După accident, unul dintre ei a încetat din viață. Este vorba de Valerian Railean, campion al Moldovei la ciclism juniori. Acesta a fost petrecut azi pe ultimul drum.

Pentru miercuri, 1 martie, Asociația Biciclete Chișinău planifică o serie de acțiuni publice.

Acțiunea planificată constă din:

  • La ora 17:30 – Instalarea în Piața Marii Adunări Naționale a monumentului „bicicletei albe”, în memoria lui Valerian Railean și a tuturor bicicliștilor care și-au pierdut viața sub roțile mașinilor;
  • La ora 18:00 – Un marș pe biciclete și alte roți în jurul orașului, care va începe în scuarul liceului Gh. Asachi (str. Pușkin colț cu str. 31 August) și va trece pe la instituțiile responsabile de implementarea măsurilor de siguranță rutieră, dar și pe viaduct și alte zone simbolice pentru accidentele din oraș.

Ce solicită organizatorii prin această acțiune?

De la Ministerul Afacerilor Interne:

  • Înăsprirea amenzilor pentru încălcarea RCR;
  • Mobilizarea poliției în sancționarea încălcărilor rutiere, încălcarea regimului de viteză și a parcărilor ilegale;
  • Un plan național de implementare a politicii 30 km/h în localități;
  • Campanie națională de informare despre noile schimbări la RCR (în special depășirea corectă a bicicliștilor);
  • Începerea lucrului la Codul Rutier (s-a promis începerea lucrului la el după modificarea RCR).

De la MIDR:

  • Un plan național de creștere a siguranței rutiere pe drumurile regionale și naționale;
  • Angajarea personalului specializat care să își dedice 100% din muncă pentru dezvoltarea infrastructurii de biciclete, proiectelor de creștere a siguranței rutiere, atragerea fondurilor europene pentru proiecte de infrastructură și alinierea la legislația europeană pentru infrastructura de biciclete;
  • Conectarea Moldovei la rețeaua EuroVelo;
  • Implementarea politicii guvernamentale Viziunea Zero: prin care aspectele legate de siguranță ar trebui să fie integrate în sistemul de trafic și incluse în planificarea, proiectarea și construirea proiectelor de infrastructură.

De la Ministerul Educației:

  • Implementarea programelor de educație rutieră și promovarea transportului alternativ în instituțiile de învățământ.

De la Primăria Municipiului Chișinău:

  • Un plan de acțiuni pentru utilizarea bugetului de transport alternativ 2023;
  • Un plan de implementare la nivel local a politicii 30 km/h aprobată prin RCR;
  • Un plan de creare a pistelor și benzilor pentru bicicliști în 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.