Altele
Starea justiției moldovene și „Justiția viitorului”, printre subiectele Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției
Organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), ediția a V-a a Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției se va desfășura între 19 și 20 septembrie.
Evenimentul este una dintre cele mai importante platforme de dezbateri profesioniste și își propune identificarea celor mai optime soluții de reformă.
Ediția din...
Educaţie
Proiect de susținere a activităților culturale la gimnaziul din Pîrjota, Rîșcani
Grupul de inițiativă „Ingenioșii” au implementat la Gimnaziul „Valeriu Ghereg” din satul Pîrjota, raionul Rîșacni, proiectul „Frumosul face parte din viața noastră”.
Între altele, grație proiectului au fost cumpărate o boxă și două microfoane, care motivează tinerii să se implice în organizarea activităților culturale, în special cele ce țin de...
Bălți mun.
Orașul Bălți cumpără 22 de troleibuze
Municipiul Bălți va procura 22 de troleibuze noi cu baterii și își va moderniza sistemul de iluminat public stradal mai eficient energetic printr-un mecanism european de finanțate.
Investiția totală se cifrează la 7 mil. de euro, dintre care 2,4 mil. de euro sunt oferite prin mecanism de grant din...
Alegeri libere şi corecte
MAN și-a lansat candidații pentru Primăria Chișinău și nouă suburbii
Candidatura actualului primar al Chișinăului, Ion Ceban, a fost lansată oficial pentru postul de edil al Capitalei din partea Mișcării Alternativa Națională (MAN). La fel, formațiunea a anunțat și nouă candidați la posturile de primar al suburbiilor în cadrul alegerilor locale care vor avea loc la 5 noiembrie.
Evenimentul...
Alegeri libere şi corecte
Audio | O carte de educație electorală în format audio a fost lansată la Chișinău
Versiunea audio a primei cărți cu tematică electorală pentru copii, „Arci și Sfatul Pădurii”, a fost lansată de Ziua Internațională a Democrației (15 septembrie).
Autoarea Ionela Hadârcă este și naratoare, iar personajele sunt sonorizate de actori profesioniști. Spectacolul audio a fost înregistrat și montat de „Teleradio-Moldova”.
Formatul audio al cărții...
Anenii Noi
Un segment de drum nou, deschis în raionul Anenii Noi
Drumul de ocolire de la Troița Nouă, raionul Anenii Noi, a fost dat în folosință. Este vorba de un segment de 6,4 km al drumului ce leagă Anenii Noi de Căușeni, parte a celui mai important traseu din zona de Sud-Est a țării.
Valoarea proiectului este de peste 146...
Educaţie
Tinerii din Pîrjota și-au îmbunătățit condițiile pentru practicarea sportului
Unii dintre elevii Gimnaziului „Valeriu Ghereg” satul Pîrjota, raionul Rîșcani, nu au stat cu mâinile în sân vara, ci s-au implicat în activități pentru implementarea unui proiect ce a vizat îmbunătățirea condițiilor pentru practicarea sportului.
Astfel, vestiarul sării de sport a instituției de învățământ a fost renovat și dotat...
Chișinău mun.
O halterofilă din Moldova s-a clasat pe locul șapte la Campionatul Mondial
Halterofila Elena Erighina s-a clasat pe locul șapte la Campionatul Mondial din Arabia Saudită. Elena a înregistrat rezultatul 107 kg la stilul smuls și 128 kg la aruncat.
Campioană mondială a devenit chinezoaica Liang Xiaomei, cu 281 kg la total.
Anterior, potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv, un alt reprezentant...
Articole Populare
Cum în 22 de minute președinta moldoveană a cucerit Parlamentul European
Președintele R. Moldova, Maia Sandu a rostit, astăzi, un discurs de aproximativ 22 de minute în plenul Parlamentului European,...
Turul doi de scrutin va fi organizat la Bălți peste două săptămâni. Tauber și Grigorișin vor lupta pentru fotoliul de primar
Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor noi de la Bălți. Nici unul dintre cei 11 candidați...
FOTO | „Nuntă Moldovenească”, jucată ca la carte în s. Pociumbăuți, raionul Rîșcani
Muzică, joc şi voie bună, în satul Pociumbăuți, raionul Rîşcani, unde, recent, s-a jucat o veritabilă „Nuntă moldovenească”. Au...

