Curtea Constituțională a confirmat, azi, rezultatele alegerilor prezidențiale și a validat mandatul de președinte al R. Moldova al Maiei Sandu (candidata PAS), care a învins, la 3 noiembrie, în turul doi de scrutin, în fața lui Alexandr Stoianoglo (susținut de PSRM), informează Jurnalist.md
„Curtea Constituțională a constatat că alegerile Președintelui Republicii din 20 octombrie și 3 noiembrie s-au desfășurat cu respectarea Constituției. Candidatul la funcția de Președinte al R. Moldova, Maia Sandu, a fost ales prin vot egal, direct, secret și liber exprimat”, a declarat într-un briefing președinta Înaltei Curți, Domnica Manole.
Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intrând în vigoare la data adoptării.
Ceremonia de învestire a Maiei Sandu va avea loc cel mai probabil la 24 decembrie. Mandatul prezidențial este de patru ani.
Maia Sandu a obținut în alegerile din 3 noiembrie 55.35% din voturi, cu un sprijin masiv al diasporei, față de aproape 45% ale lui Alexandr Stoianoglo.