Cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale „Româno-Britanice” din municipiul Galați (România) găzduiesc Consiliul Regional al Elevilor din orașul Florești, (R. Moldova). Acești tineri au experimentat o serie de activități educaționale deosebite și au descoperit locuri inedite ale orașului Galați.
Această inițiativă de schimb educațional și cultural marchează un moment deosebit în colaborarea noastră cu instituțiile de învățământ din R. Moldova. Este o ocazie să împărtășim nu doar cunoștințe și experiențe, ci și să construim punți de prietenie și înțelegere între tinerii din cele două țări.
Programul special care a fost pregătit pentru acești elevi a cuprins o gamă variată de activități, de la activități interactive la excursii captivante în jurul orașului Galați. Tinerii au avut ocazia să exploreze bogata noastră moștenire culturală, au descoperit frumusețea naturii locale și au interacționat cu elevii Școlii Gimnaziale Româno-Britanice.
Ne angajăm să le oferim acestor elevi o experiență educațională de neuitat, care să-i încurajeze să-și dezvolte pasiunile și să-și extindă orizonturile cunoașterii. Credem că acest schimb educațional și cultural îi vor ajuta să devină cetățeni responsabili și deschiși către diversitatea lumii în care trăim.
Prof. Liliana Tcaciuc,
Școala Româno-Britanică din Galați