În jur de 250 de sportivi din R. Moldova și România vor demonstra evoluții de majorete în fața publicului, la Cahul, în data de 2 iulie, când va avea loc Festivalul Internațional „Majorette Fest Moldova”.
Evenimentul va avea loc în Piața Horelor din Cahul.
La Festival, care este o premieră în R. Moldova, și-au anunțat participarea șapte echipe:
- Majorette Show Iuventa – Cahul (R. Moldova)
- Best Junior – Cluj-Napoca (România)
- N’Joy – Buzău (România)
- Magic Girls – Constanța (România)
- Majoret Creative – Leova (R. Moldova)
- Funny Baton – Taraclia (R. Moldova)
- Champy’s Majorette Dance – Cantemir (R. Moldova)
Festivalul „Majorette Fest Moldova” e parte a programului de activități dedicate Zilei orașului Cahul. Acesta va marca 522 de ani de la atestarea documentară a localității. Evenimentul este organizat de Primăria Cahul în parteneriat cu Federația Sportivă Națională de Majorette și Baton Twirling și Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul.