La Colibași, raionul Cahul, a fost construită, cu suportul UE, o piață agroalimentară regională modernă – „Cu drag de Colibași”.

Aceasta va oferi oportunități de dezvoltare agricultorilor și agenților economici din regiune. Peste 11 mii de persoane, locuitori ai satelor Colibași, Brânza și Vadul lui Isac din raionul Cahul vor beneficia de serviciile noii piețe.

Piața din Colibași are o suprafață de 180 de metri pătrați, precum și o hală pentru comercializarea produselor lactate și a cărnii, care corespunde normelor sanitare.

foto: parlament.md

Aici este și o zonă dedicată meșterilor populari din regiune.

foto: parlament.md

Lucrările de modernizare a pieței regionale „Cu drag de Colibași” au costat, în total, 4,4 milioane de lei. Primăria Colibași a avut o contribuție de 2,2 milioane de lei, iar Consiliul Raional Cahul – încă un milion de lei.

Anul trecut, prin intermediul, programului guvernamental Satul European, la Colibași a fost renovată Casa de cultură cu peste 7 milioane de lei, iar anterior, grație PNUD, sala polivalentă de sport cu o suprafață de circa 200 metri pătrați.