Organizația „People in Need” oferă 2 mil. de euro pentru proiecte în sistemul educațional

0

Trei licee din R. Moldova vor beneficia de suport financiar pentru a implementa măsuri de eficiență energetică. Vor fi editate 10 000 de manuale în limba română (nivelul A1 și A2) pentru persoanele înscrise în Programul național de limba română, inclusiv refugiații ucraineni. În acest scop, vor fi alocați peste 2 milioane de euro, iar fondurile vor fi oferite în baza unui memorandum dintre ministerul Educației și Cercetării și Organizația „People in Need”.

Cele trei instituții de învățământ care vor fi eficientizate energetic sunt: Liceul Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din Bălți și Liceul Teoretic „Mihail Ciachir” din Ceadîr-Lunga, care face parte din Rețeaua Școlilor Model.

În afară de suportul acordat în cadrul Programului de limba română și eficientizarea energetică a instituțiilor de învățământ, vor fi oferite prânzuri gratuite pentru copiii din familii defavorizate care își fac studiile la școlile model.

La fel, vor fi susținute mai multe acțiuni ce țin de încadrarea copiilor refugiați din Ucraina în procesul educațional din R. Moldova.