Instituția prezidențială a anunțat că șefa statului, Maia Sandu, donează Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, care e acoperit cu o recompensă financiară de 30 000 de euro, organizației „Prietena Mea”, fondată de Ludmila Adamciuc.
Asociația pentru Promovarea Timișoarei va transfera direct banii Asociației „Prietena Mea.”
„Asociația „Prietena Mea” este vocea copiilor cu sindromul Down și promovează incluziunea lor, ca ei să trăiască în familii și comunități armonioase. Fiecare copil are nevoie de dragostea celor din jur pentru a crește, a se dezvolta și a fi fericit”, a spus șefa statului.
Asociația „Prietena Mea” are misiunea de a crește gradul de acceptare a dizabilităților prin informare, sensibilizare și abilitare a copiilor cu nevoi speciale.
Amintim că premiul „Timișoara pentru Valori Europene” i-a fost acordat președintelui Maia Sandu la 13 ianuarie. Premiul a fost oferit în premieră la Timișoara (România), iar Maia Sandu a fost primul laureat al acestuia.