Începe construirea podului rutier peste Prut de la Ungheni

0

Noul pod rutier de la Ungheni a ajuns în etapa de proiectare și construire, a anunțat Mihai Chirica, primarul de Iași

Potrivit lui, investiția se va derula pe parcursul a 24 de luni: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea contractului este de peste 32 mil. de euro, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Este vorba de două poduri paralele, câte unul pentru fiecare sens de circulație!), cu o lungime de peste 250 de metri, va avea o înfățișare modernă și va fi conectat cu Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni printr-un drum de legătură, a explicat primarul ieșean pe pagina sa de Facebook.

„Emoționantele poduri de flori de ieri dintre România și R. Moldova s-au transformat, de-a lungul anilor, în trainice relații de prietenie și cooperare economică”, a remarcat Mihai Chirica.

Podul de la Ungheni va fi parte din Autostrada Unirii – A8.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.