La mai bine de un an de la lansare, Centrul de dezvoltare pentru copii „Poveste”, unicul de acest tip din orașul Anenii Noi, se poate mândri cu mai multe istorii de succes în activitatea educațională, informează Jurnalist.md.

Instituția este frecventată de circa 40 de copii cu vârsta între 3 și 7 ani, iar procesul educațional se desfășoară atât în grupuri, cât și individual.

De serviciile Centrului pot beneficia copii hiperactivi sau cu deficit de atenție, cei cu autism și comportament devinat.

Centrul a fost creat și conceput de Federația Familiilor pentru Unificare și Pace în Lume din Moldova, fiind finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Directorul Federației, Andrei Eșanu, spune că discipolii se pot bucura de consultanța și serviciile specialiștilor logopezi și psihologi, iar copiii, la necesitate, pot beneficia de pregătire pentru școală.

Psihopedagogul Diana Donos spune că la sfârșitul terapiilor părinți beneficiază de „sfaturi pentru acasă”, activități care să le facă cu copiii în familie.

Părinții copiilor spun că rezultatele activității Centrului „Poveste” cu copii sunt vizibile.

Dina Ceban, mama Nicoletei, spune că vede rezultate pozitive în dezvoltarea psihologică a fiicei sale, iar o altă beneficiară, Elena Coiman, spune că după trei luni de frecventare „vedem deja un progres” și speră că timp de un an „să obținem ceea ce ne-am propus.”

Proiectul Centrului de dezvoltare pentru copii „Poveste” din Anenii Noi a fost implementat prin intermediul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Asociația Business-ului European și Centrul Contact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.