Membrii grupului de inițiativă „Girls Power” din satul Văratic, raionul Rîșcani, au implementat proiectul „Together for children”, care a avut obiectiv promovarea cărții și spiritul civic în rândul elevilor de la liceul din localitate.
Pe parcursul verii membrii au fost implicați în activitățile proiectului. Ei au informat semenii lor despre importanța carții în dezvoltarea generației tinere, au organizat activități în care au fost implicați colegii lor.
În holul liceului a fost amenajat un spațiu pentru relaxare și învățare, aici a fist instalat un raft cubus grey, două fotolii, un Smart TV şi o bibliotecă.
Voluntariatul comunitar bine organizat poate implica tinerii în proiecte.
„Sunt foarte mândră că am reușit să modernizăm spațiul din holul Liceului Teoretic Văratic ce va servi loc de relaxare atât pentru elevii și profesorii instituției, cât și pentru vizitatorii ei. Implementând acest proiect, am înțeles că unindu-ne forțele, putem construi un viitor mai bun pentru tineri”, spune Laura Capră, liderul grupului de inițiativă „Girls Power”.
Proiectul a fost realizat de grupul de inițiativă „Girls Power” în cadrul programului de granturi mici a Fondului pentru Tineri Rîșcani, finanțat de Fundația Est-Europeană din resursele acordate de Suedia. Proiectul a fost confinanțat de Direcția de Învățământ Tineret și Sport Rîșcani, din resursele Consiliul Raional Rîșcani. O contribuție financiară a avut și Primăria Văratic.
Nicoleta Albot,
corespondentă comunitară în r. Rîșcani





