În satul Văleni, raionul Cahul, a fost inaugurat primul arbore solar dintr-o comunitate rurală din R. Moldova și chiar din întreg spațiul est-european.
Arborele va oferi locuitorilor energie verde pentru a-și încărca telefoanele, dar și wi-fi, creând o zonă de atracție inclusiv pentru turiști și contribuind la dezvoltarea locală.
Arborele a fost „crescut” în cadrul primului proiect-pilot de SMART Village din Moldova, implementat de Asociația Ecoscout / Eco-Village Văleni în Lunca Prutului.