Organizațiile societății civile (OSC), finanțate de Uniunea Europeană (UE), care au contribuit la consolidarea democrației, conectivității și încrederii, la promovarea egalității de gen și a inovației, și la dezvoltarea economică și socială a R. Moldova au fost premiate în cadrul ediției a IV-a a Galei Societății Civile.
OSC din diferite regiuni ale R. Moldova au fost premiate pentru perseverență, dedicație, activism și creativitate în identificarea soluțiilor pentru cele mai stringente probleme la nivel local și național.
În acest an, OSC-urile din Republica Moldova au fost premiate la șapte categorii.
Premiile au fost acordate pentru promovarea valorilor europene, a democrației, dar şi pentru contribuţie la dezvoltarea economică și socială a R. Moldova.
Lista câștigătorilor este următoarea:
- Centrul analitic „Expert-Grup” – Premiul Guvernaremai puternică;
- Asociația Obștească „Casa Speranțelor”– Premiul Societate mai puternică;
- Asociația Femeilor de Afaceri – Premiul Economie mai puternică;
- Centrul Național de Mediu – Premiul Conectivitate mai puternică.
În cadrul Galei, au fost oferite și trei premii speciale:
- Asociația Obștească «Грани будущего» – Premiul pentru Consolidarea încrederii;
- Asociația Obștească „Făclia” – Premiul pentru Promovarea Egalității de Gen;
- Centrul Educațional „Vibe Academy” – Premiul pentru Promovarea Inovației.
Gala Societății Civile, organizată de Delegația UE în R. Moldova, a avut loc pe 7 iunie, în Chișinău. Prima ediție a Galei a fost organizată în anul 2018.