Pictura murală cu denumirea „Speranța” a fost executată de pictorul Dmitrii Potapov, care a fost ajutat de colegul său Victor și de câțiva studenți de la Universitatea de Stat „Ion Creangă”. „Speranța” a fost pictată pe un bloc cu 14 etaje din sec. Botanica din Chișinău, din preajma stadionului „Zimbru”.

Lucrarea redă imaginea unei eleve care vine de la școală și în drum spre casă se împrietenește cu toți cei din jur: cu natura, păsările, se joacă cu razele soarelui, dar, în același timp, aspirațiile ei duc către stele.

În total, peretele are suprafața de 460 de m.p., iar lucrarea ocupă aproximativ 300 m.p..

Lucrările au fost executate în aproximativ două săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.