Prin intermediul unei platforme noi – Cahul.travel va fi promovată regiunea Cahul, una dintre cele mai vizitate zone ale țării. Pe această resursă, potențialii turiști din Moldova și de peste hotare vor putea să găsească și să rezerve un loc de cazare, dar și să afle mai multe despre cum își pot petrece vacanța în sudul R. Moldova.

Platforma Cahul.travel a fost creată cu participarea antreprenorilor din Cahul, care oferă servicii de cazare. În prezent, 12 pensiuni, hoteluri, complexe turistice, sanatorii, baze de odihnă și agrement și-au expus ofertele pe platformă.

Prin câteva click-uri, cei care vor să descopere regiunea de sud a țării își pot face din timp planuri de vacanță, rezervând locul de cazare pentru perioada sejurului.

Tot aici, pot fi solicitate servicii adiționale, precum saună, pescuit, excursii cu barca, băi terapeutice. Cei care preferă odihna activă pot alege să facă hiking, o plimbare cu ATV-urile sau cu bicicletele. Turiștii care vor să descopere tradițiile locului pot participa la ateliere de țesut covoare și împletirea coșurilor din nuiele, culesul strugurilor, programe etnofolclorice, pot vizita Muzeul Pâinii din satul Văleni sau Muzeul Ţinutului Cahul.

De asemenea, regiunea oferă o experiență culinară de neuitat, existând zeci de bucate specifice acestei zone.

Pe Cahul.travel a fost creat și un calendar al evenimentelor din regiunea Cahul, unde sunt notate 23 de festivaluri și expoziții, organizate anual. Pe site pot fi găsite cinci trasee turistice din sudul țării.

Printre cele mai populare atracții turistice ale regiunii Cahul se numără Rezervația științifică Prutul de Jos, care este o arie protejată, înscrisă în Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei. Alte atracții turistice ale regiunii sunt: Lacul Manta – cel mai mare lac din R. Moldova, precum și „Aflorimentul de la Văleni”, format din dealuri înalte și pitorești numite „Colinele de Aur”.

Platforma Cahul.travel a fost creată cu suportul Uniunii Europene și a Suediei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.