Alexei Buzu (foto) este noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, după ce, astăzi, Marcel Spatari și-a anunțat demisia din acest post, sub pretextul unor motive „strict personale”.
Buzu vine din sectorul asociativ. Până la numire, el a fost președinte al consiliului de administrare al Centrului „Expert-Grup” și director executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.
Marcel Spatari a declarat că după demisie va reveni la București, unde se află familia sa. Acesta a fost ministru vreme de un an și jumătate.
Premierul Natalia Gavrilița a anunțat azi că și-a depus demisia și purtătoarea sa de cuvânt – Anastasia Taburceanu, verișoară președintei Maia Sandu.
De la învestirea Guvernului Gavrilița în august 2021 au mai plecat din Guvern vicepremierul pentru Reintegrare, Vlad Kulmiski (din motive personale); Viorel Gherciu (pus în fața faptului că a fost demis) de la Agricultură; Iuliana Cantaragiu (pe fundalul unor dispute cu premierul Gavrilița) de la Mediu și Sergiu Gaibu de la Economie.





