Parlamentul de la Chișinău a adoptat, în lectură finală, Codul electoral al Republicii Moldova. Documentul vine să perfecționeze procedurile electorale, să înlăture ambiguitățile și contradicțiile dintre Codul electoral și alte legi, precum și de a implementa recomandările formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor.

În situații excepționale, cum ar fi pandemia, starea de urgență, în unele circumscripții electorale, alegerile se vor putea desfășura pe parcursul a două zile – sâmbătă și duminică – prin derogare de la regula generală. Acest lucru urmează să fie stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor.

Pentru a facilita accesul alegătorilor la procesul electoral, cetățenilor li se va oferi dreptul de a vota atât în baza buletinului sau a buletinului provizoriu de identitate, cât și în baza pașaportului, indiferent de tipul scrutinului.

Documentul mai stabilește principii clare privind reflectarea alegerilor de către presă. Instituțiile mass-media vor avea obligația de a respecta principiile de echitate, echilibru și imparțialitate în contextul mediatizării campaniilor electorale. În caz contrar, acestea riscă să fie sancționate de Consiliul Audiovizualului.

Codul electoral a fost votat de 55 de deputați ai majorității parlamentare. Opoziția a criticat noul document.

După adoptarea Codului electoral, CEC a precizat că toate actele normative ale autorității electorale urmează a fi aprobate într-o nouă redacție. De asemenea, va fi susținută o amplă campanie de informare și de instruire a subiecților electorali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.