Marea Britanie va susține campanii de educație pentru alegeri incluzive și transparente în R. Moldova, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).

Finanțarea alcătuiește aproape 911 mii de dolari.

Fondurile sunt acordate PNUD în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” și vor permite desfășurarea unor ample campanii de educație democratică, dar și de promovare a participării la alegeri, în special a grupurilor subreprezentate.

În cadrul proiectului, PNUD va contribui la implementarea curriculumului universitar de educație electorală; desfășurarea campaniilor de informare cu privire la importanța participării politice și electorale a femeilor la toate nivelurile de guvernare; sprijinirea organizațiilor societății civile locale în aplicarea unei abordări bazate pe drepturile omului în procesul de bugetare și consultare publică.

De asemenea, în cadrul proiectului vor fi consolidate capacitățile CEC în domeniul comunicării publice pe durata alegerilor; elaborarea de cercetări pentru evaluarea nivelului de implicare civică a grupurilor vulnerabile și desfășurarea campaniilor de informare la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.