Societatea civilă din Moldova s-a întrunit timp de două zile, în perioada 26-27 octombrie, pentru a discuta cele mai importante subiecte privind societatea civilă, de a găsi soluții la provocările apărute, de a împărtăși experiența obținută și de a stabili noi parteneriate cu alți colegi din țară și peste hotare.

La eveniment au participat peste 170 de reprezentanți ai ONG-urilor din țară, inclusiv, în premieră pentru Forumul ONG-urilor, ediția a XI-a, au participat și ONG-uri din țările Parteneriatul Estic – Georgia, Ucraina și Armenia.

În cadrul forumului s-a votat noua componență a Consiliului ONG și a fost redactată Rezoluția Forumului. Rezoluția include prioritățile necesare societății civile, inclusiv elaborarea unei noi strategii de dezvoltare a societății civile, buna guvernare, durabilitatea financiară, transparența și imaginea OSC etc.

Mandatul noului Consiliul al ONG este de doi ani.

Forumul ONG este întrunirea organizațiilor societății civile din R. Moldova, care se desfășoară o dată în doi ani. Ediția din acest an s-a desfășurat cu suportul Suediei și Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

În R. Moldova sunt circa 3.800 de ONG-uri active.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.