foto: satuleuropean.gov.md

Valoarea totală a proiectelor este de circa 2 miliarde de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, bugetele APL, dar și alte surse permise de lege, pentru anii 2022-2023.

Până în prezent, 219 de primării au lansat deja și procedurile de achiziții publice, ceea ce la va permite demararea lucrărilor tehnice pe șantier. Din cele 477 proiecte, 53 reprezintă o continuare a proiectelor finanțate anterior din alte fonduri.

Din totalul celor 492 de proiecte selectate în cadrul programului „Satul European”, 477 au semnat contractele de finanțare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală. Din cele 15 rămase, pentru zece proiecte, a fost acceptată extinderea perioadei de semnare a contractelor de finanțare.

În cazul a două proiecte, a fost suspendată finanțarea, ca urmare a constatărilor de neîncadrare în criteriile de eligibilitate pentru finanțare a obiectivelor de intervenție propuse de APL. Alte trei proiecte sunt în proceduri administrative de clarificare privind cuantumurile alocațiilor financiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.