Consiliul Raional Soroca a inițiat un proiect de decizie în baza căreia se va propune ca Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroc să-i fie atribuit numele lui Nicolae Bulat, care a decedat la 9 septembrie, la vârsta de 70 de ani.

Pentru inițierea proiectului respectiv s-a vota în unanimitate, precizează CR Soroca. Subiectul urmează să fie discutat la una din apropiatele ședințe ale forului raional.

Nicolae Bulat a fost director a Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca și Cetățean de Onoare al raionului Soroca. Nicolae Bulat a fost asociat cu Cetatea Soroca, fiind supranumit „străjerul” sau „pârcălabul” Cetății Soroca.

Funeraliile lui Nicolae Bulat vor avea loc marți, 13 septembrie.

Nicolae Bulat a semnat mai multe publicații, printre care: monografia „Județul Soroca. File de istorie” (2000), broșura de promovare a turismului rural „Pe-un picior de plai, pe o gură de rai”, „Descoperă. Explorează. Studiază” (2003), volumul de povestiri „Jupânița cea frumoasă” (2011), „Cetatea Soroca – istorie, memorie și tradiții seculare” (2015), „În căutarea unui mare erou, Generalul Stan Poetaș” (2020).

Nicolae Bulat este cavaler al „Ordinului Republicii” și al Ordinului „Steaua României” în grad de Ofițer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.