„ArtFest”, festivalul ce promovează diversitatea culturală, se desfășoară în aceste zile în câteva sate din raionul Glodeni din nordul țării. Aici sunt vernisate expoziții de pictură, sculptură și lucrări ale meșterilor populari, sunt prezentate spectacole ale artiștilor locali, recitaluri de poezie, teatru și proiecții de film.

La 21 iunie, în preajma celebrei Stânci Mari și la „O sută de movile” s-au desfășurat ateliere de creație ale pictorilor și poeților.

Ateliere de creație și expoziții ale meșterilor populari au avut loc la Viișoara în 22 iunie, iar la 23 iunie „ArtFest” a poposit la Cuhnești, baștina sculptorului Alex Vidrașco și al interpretului Alex Calancea. La casa sa din Cuhnești (fotografii în galerie) sculptorul Vidrașco a organizat un atelier, iar o expoziție de gravură a fost vernisată. Actori de la Naționalul din Bălți au susținut un minispectacol, iar poeții au prezentat un recital. Un spectacol de cântec și dan au prezentat tinerii artiști ai Școlii de Arte din Cuhnești și oaspeți de la Chișinău.

Vineri, 24 iunie, la Pensiunea „La Fontal” a fost organizată o lecție ecologică dedicată problemelor Prutului de Mijloc. A fost vernisată o expoziție de pictură și a avut loc un recital de poezie.

„ArtFest”, poposește azi la Camenca, unde, la Cheile Butești, are loc un atelier de creație.

Festivalul „ArtFest” se va încheia duminică, 26 iunie, în Rezervația „Pădurea Dmnească”, la Zimbrărie, unde vor avea loc mai multe activități cultural-artistice. În parcul de sculpturi din Zimbrărie va fi dezvelită „Egreta”, nouă sculptură din lemn, iar interpreți din Moldova și România vor avea concerte. Aici vor evolua corul George Enescu din România, formațiile „Trigon” și Lupii lui Alex Calancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here