Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară, în zilele de 20 și 21 ianuarie curent.
Hotărârea a fost aprobată, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului.
Cererea de convocare a fost motivată de necesitatea examinării și aprobării în mod prioritar a unui pachet de acte normative de importanță socială și economică, inclusiv pentru susținerea cetățenilor în contextul creșterii prețului la gazele naturale pe piața internă, urmare a creșterii acestuia pe piața europeană.
Proiectul ordinii de zi a sesiunii extraordinare, aprobat de Biroul permanent, include proiectul de hotărâre cu privire la declararea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. Propunerea va fi supusă dezbaterilor în cadrul ședinței plenare de mâine, 20 ianuarie, care va începe la ora 09:00.