Rezervația „Pădurea Domnească” din raionul Glodeni a anunțat că puiului de zimbru, o femelă, care s-a născut în luna august, i-a fost pus numele Molda MD.
Anume pentru acest nume au optat majoritatea participanților la concursul public anunțat de Rezervație în septembrie.
Directorul Rezervației „Pădurea Domnească”, Valeriu Țarigradschi, a spus pentru Jurnalist.md că petrecerea care urma să fie organizată cu ocazia „botezului” Moldei a fost anulat din cauza pandemiei, în raionul Glodeni fiind, actualmente, anunțat cod roșu de alertă.
În prezent, la Zimbrăria din Glodeni sunt șapte zimbri maturi și un pui. Trei zimbri sunt din Polonia, restul fiind născuți în rezervația din nordul țării.

[…] Anume pentru acest nume au optat majoritatea participanților la concursul public anunțat de Rezervație în septembrie, transmite Noi.md cu referire la jurnalist.md. […]