Guvernul a decis într-o ședință organizată azi dimineață că va propune Parlamentului să declare stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de o lună, între 22 octombrie și 20 noiembrie.
Hotărârea Guvernului spune că, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale va emite dispoziții în vederea punerii în executare a mai multor măsuri.
Printre acestea se numără instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, alocarea se surse financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale.
Hotărârea prevede adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative. Documentul prevede că se va putea dispune, la necesitate, raționalizarea consumului de gaze naturale și de alte resurse energetice.
Amintim că, la 13 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale a instituit stare de alertă în sectorul de gaze în contextul crizei energetice.