Primăria Chișinău intenționează să dea în gestiune privată stațiile de așteptare a transportului public, care, în prezent, se află în gestiune municipală.
Declarații în acest sens a făcut, luni, primarul Ion Ceban în cadrul ședinței operative săptămânale.
În Chișinău, inclusiv în suburbii, sunt circa 700 de stații de așteptare a transportului public, dintre care 300 sunt gestionate de compania EPAMEDIA, restul fiind administrate de autoritățile locale.
Structurile municipale urmează să prezinte un concept privind transmiterea stațiilor în gestiune privată, cu drept de plasare a publicității în schimbul întreținerii obiectivelor.