Primarul interimar al mun. Bălți, Nicolae Grigorișin, unul dintre apropiații lui Renato Usatâi, a anunțat, astăzi, că va candida independent la funcția de primar al Capitalei de nord.
Amintim că la 2 septembrie, ziua în care și-a dat demisia, Renato Usatâi declara că Partidul Nostru, formațiunea politică pe care o conduce, nu va înainta candidat pentru noile alegeri locale care vor avea loc la 21 noiembrie.
Grigorișin a făcut anunțul într-o conferință de presă în care a descris atitudinea discriminatorie a autorităților centrale din ultimii ani față de Bălți. Toate acestea, a declarat Grigorișin, m-au făcut să iau, poate, cea mai importantă decizie a vieții mele.
„Am decis să adun semnături pentru a candida independent la postul de primar. Întotdeauna am spus că nu sunt politician, ci gospodar”, a declarat Nicolai Grigorișin.
Acesta și-a exprimat regretul pentru declarația anterioară a lui Usatâi, potrivit căreia Partidul Nostru nu va avea candidat la Primăria Bălți. „În această lună (de când a demisionat Usatâi – n.r.) mii de bălțeni m-au rugat să nu las orașul și să continuu ceea ce a fost început în 2015”, a declarat Nicolai Grigorișin.
Este pentru a doua oară când Nicolai Grigorișin candidează la funcția de primar de Bălți. La începutul anului 2018, când Renato Usatâi și-a dat demisia din funcția de primar, Grigorișin a candidat din partea Partidului Nostru. În alegerile noi din luna mai 2018, el a câștigat alegerile din primul tur de scrutin cu un scor electoral de circa 62%, devansându-l pe principalul său contracandidat socialist, Alexandr Usatâi (19,17%).
Nicolai Grigorișin este militar de formație. El are 50 de ani și din 2015 a exercitat funcția de viceprimar în echipa lui Renato Usatâi.