Primăria orășelului Sângera, din componența Chișinăului, și Primăria Ceadâr-Lunga au finalizat cu succes procesul de subscriere, înregistrare și admitere spre tranzacționare a obligațiunilor municipale la „Bursa de Valori a Moldovei” (BVM). Aceasta este o premieră în R. Moldova.
Astfel, din 28 septembrie, obligațiunile municipale celor două localități, cu suportul Centrului „Expert-Grup” și intermedierea B.C. Victoriabank, pot fi tranzacționate în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (MTF), administrată de BVM.
„Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare” S.A. a înregistrat emisiunile de obligațiuni municipale în Sistema DCU şi a înscris obligaţiunile nou emise de Primăria Sângera și Primăria Ceadâr-Lunga în conturile deţinătorilor de obligaţiuni municipale.
Emisiunile de obligaţiuni municipale au fost subscrise integral, potrivit Victoriabank, în mai puțin de o săptămână de la lansarea Ofertelor publice, în total fiind primite 37 cereri de la persoane fizice și juridice. Cota investiţiilor – persoane fizice în aceste obligațiuni este de 94.7%, iar a persoanelor juridice – de 5.3%.
Câți bani s-au adunat și în ce scopuri vor fi cheltuiți
Mijloacele bănești în sumă totală de 7.5 milioane de lei, colectate de la investitori, vor avea ca destinație dezvoltarea infrastructurilor locale și creșterea nivelului de confort al populației celor două localități, cu impact pozitiv direct pentru circa 30.000 de locuitori.
Primăria Ceadâr-Lunga va utiliza mijloacele atrase, în sumă de 3 milioane lei la implementarea unui proiect de îmbunătățire a infrastructurii drumurilor din municipiu, iar Primăria Sângera cu mijloacele atrase în sumă de 4.5 milioane lei va construi un apeduct în cartierul Sângera-Revaca.
Lansarea primelor obligațiuni municipale din R. Moldova este inițiată de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în cadrul proiectului „Obligațiunile guvernamentale locale – ca măsură de sporire a autonomiei locale”, finanțat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova. Acest succes este considerat un debut al unei noi etape de dezvoltare pe piața de capital din R. Moldova.