Dispun de condiții bune la grădiniță, dar nu au balustrade la scările de la intrare. Mai ales pe timp de ploaie sau ninsoare este o adevărată provocare să urci și să cobori treptele grădiniței „Voinicel” din Feștelița, raionul Ștefan Vodă. 350 de beneficiari ai instituției – copii, angajați și părinți – riscă să se accidenteze urcând sau coborând treptele. Și asta pentru că pragul este abrupt, iar balustrade întârzie câțiva ani să fie instalate. Administrația locală promite să remedieze problema.
Povestea cu balustradele a început acum mai bine de cinci, când instituția a fost supusă unor lucrări ample de modernizare.
Acum cinci ani, grădinița a fost supusă unor lucrări de izolare termică, iar constructorii au demontat balustradele vechi, însă altele noi nu au mai instalat, explică Liuba Vozian, directoarea instituție preșcolare.
Problema de la grădinița „Voinicel” a fost semnalată și de inspectorii pentru securitate și sănătate în munca. În cadrul unei întrunirii cu administrația instituției și a celei locale, s-a pus în discuție această problemă, iar carul pare să se urnească din loc.
Rezolvarea problemei de la grădiniță nu implică resurse financiare mari, astfel că o soluție va fi găsită, dă asigurări Nicolae Tudoreanu, primarul de Feștelița.
Până una alta însă părinții văd un real pericol în pragul fără balustrade.
„Am observat că, la urcarea și coborârea treptelor, copiii întâmpină dificultăți. Desigur că instalarea balustradelor ar fi o soluție”, ne-a spus Valentina Bacal, mama unui copil.
„Când se înrăutățește vremea, aceste trepte devin periculoase, chiar dacă sunt urcate sau coborâte cu maximă precauție”, a afirmat Nina Didenco, bunica unii discipol al grădiniței.
Satul Feștelița are o populație de circa 3.000 de locuitori și este numit „satul viitorului”, deoarece aici sunt derulate mai multe proiecte de dezvoltare și de salubrizare.
Jurnaliștii comunitari din Feștelița:
Cristina Guțu, Olga Sandu,
Irina Lascarate, Nadejda Antocel,
Iulia Cibotari și Dorina Barcari
Sperăm ca această problemă identificată și documentată de către tinerii jurnaliști să fie cât de curând și rezolvată. Problema este auzită și discutată, primul pas este făcut. Bravo tinerilor cărora le pasă de buna siguranță a membrilor comunității. 👏