Satul Beșalma se schimbă la față datorită unor proiecte de infrastructură importante, în valoare de milioane de lei, finanțate de UE, dar și din bugetul regiunii.
La Beșalma, a fost finalizată construcția unei stații de pompare a apei potabile. Costul tuturor lucrărilor s-a ridicat la peste 670 mii lei, din care 425 mii lei reprezintă un grant din partea UE, iar restul – contribuția din locală a autonomiei. Punct de distribuție a apei a fost dotat cu echipament de înaltă tehnologie pentru filtrarea apei.
De asemenea, a fost finalizată renovarea unei porțiuni de un kilometru al drumului central, pentru care s-au investit 2,4 mil. de lei. Anul trecut, în Beșalma a fost construit un drum de acces cu o lungime de 2, 2 kilometri. Cheltuielile au fost acoperite din bugetul regional și s-au ridicat 6 milioane de lei.
În satul găgăuz, în acest an a fost construit și un sistem de iluminare stradală pe drumul de acces. Sistemul cu lungimea de 1300 de metri este înzestrat cu dispozitive moderne de iluminat. Valoarea proiectului e de 250 mii lei.
„Satul Beșalma se schimbă, la fel ca întreaga Autonomie. E important să convingem tinerii să locuiască aici în Găgăuzia, iar acest obiectiv îl putem atinge doar prin dezvoltarea infrastructurii social-economice și deschiderea oportunităților de angajare”, a menționat guvernatoarea autonomiei Irina Vlah, aflată într-o vizită la Beșalma.
Satul Beșalma are circa 4000 de locuitori.