La 1 august, în Chișinău, a fost pus pe rută troleibuzul turistic. Ruta include cele mai importante puncte de atracție turistică din Capitală, iar troleibuzul turistic va efectua curse de patru ori pe zi în zilele de sâmbătă și duminică. Costul unui bilet este de 30 de lei, iar ruta începe de la Arcul de Triumf din centrul Chișinăului.
Călătoriile sunt însoțite de difuzarea ghidurilor audio în limbile română, rusă și engleză. Prim rută începe la ora 10:00, excursie în limba română, a doua la ora 12:00, în limba rusă, și a treia, în limba engleză, la ora 14:00. O patra rută este organizată la ora 16:00 și e în limba română. Primăria Chișinău a precizat că orarul călătoriilor ar putea fi modificat pe parcurs, în funcție de fluxul de călători.
Capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic este de 22 de persoane. Pe durata călătoriei sunt asigurate măsurile de prevenire și control al răspândirii infecției COVID-19.
Proiectul „Troleibuzul turistic” este realizat de Primăria Chișinău și Asociaţia Naţională pentru Turism Receptor din Republica Moldova.














