duminică, septembrie 20, 2026
Regiuni

Regiuni

Trei polițiste de frontieră, medaliate la un campionat european

Locuri pe podiumul Campionatului de atletism al țărilor mici din Europa, care a avut loc în orașul Marsa (Malta) pentru trei sportive, reprezentante ale Poliției de Frontieră. Zalina Marghiev a luat locul întâi la proba aruncarea ciocanului, iar Anna...

81 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia

La 13 iunie, se împlinesc 81 de ani de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și Nordul Bucovinei. Acum 81 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie, 32.423 de oamenii din Basarabia și...

Un înalt oficial al FMI vine într-o vizită de câteva zile la Chișinău

Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Moldova, Rodgers Chawani, a anunțat că directorul general adjunct al FMI, Kenji Okamura va vizita R. Moldova în perioada 12-15 iunie. În timpul vizitei, Kenji Okamura se va întâlni cu conducerea...

Premierul Natalia Gavrilița a semnat, la Doha, două acorduri cu Qatar

Premierul Natalia Gavrilița și omologul său din Qatar, Șeicul Khalid bin Hamad Al-Thani, au semnat, la Doha, două acordul bilaterale. Este vorba despre Acordul cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru posesorii de pașapoarte ordinare și de...

Cine a câștigat primăriile din cele trei sate. Rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi de duminică

Cele trei localități în care duminică s-a desfășurat turul doi de scrutin și-au ales primarii, chiar dacă ieri rata participării a fost mai scăzută. La Ghetlova, Orhei, a învins Anastasia Svetlicinâi de la Partidul „Șor” cu 50,98% din sufragii....

FOTO. Cum arată Sculptura Prieteniei dintre Moldova și Qatar, dezvelită la Doha

Sculptura Prieteniei dintre Moldova și Qatar, dedicată celor 25 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, a fost dezvelită, duminică în Satul Cultural Katara. La ceremonia de dezvelire a sculpturii a participat premierul Natalia Gavrilița. „Opera de artă inaugurată astăzi simbolizează...

Rata de participare la alegerile locale noi de duminică

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că, astăzi, la închiderea secțiilor de votare, își exercitaseră dreptul la vot 2.719 alegători în cele trei sate unde oamenii și-au ales noi primari. Cei mai activi au fost oamenii din Ghetlova, Orhei....

INFOGRAFIC. Prezența la vot în cele trei sate care-și aleg primarul

Până la ora 12:00, potrivit Comisiei Electorale Centrale, și-au exercitat 1412 de alegători în cele trei localități din țară, unde are loc turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar. Către ora 12:00, rata de participare era: La...

A patra ediție e Festivalului iProsop are loc la Selemet. Maia Sandu: prosopul este o piesă de rezistență a tezaurului nostru național

Astăzi, de Duminica Mare, în satul Selemet, raionul Cimișlia, are loc cea de-a patra ediție a Festivalului iProsop. Evenimentul este organizat pentru a păstra și promova prosopul țesut ca parte a culturii moldovenilor, informează Jurnalist.md. La festival participă meșteri populari,...

Bibliovacanța pentru copii din Căușeni și Ucraina

Bibliovacanța este genericul taberei din acest an deschisă la Căușeni de Biblioteca pentru copii „Ion Ungureanu”. Aceasta este frecventată de peste 30 de copii din raion și refugiați din Ucraina, cu vârsta cuprinsă între 8 și 10 ani. Aici,...

Zilele Bibliotecii „Transilvania” – 35 de ani de lectură, dialog și inovație pentru comunitate

În perioada 30 august – 1 septembrie 2026, Biblioteca „Transilvania”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, marchează 35 de...