Premierul Natalia Gavrilița și omologul său din Qatar, Șeicul Khalid bin Hamad Al-Thani, au semnat, la Doha, două acordul bilaterale.
Este vorba despre Acordul cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru posesorii de pașapoarte ordinare și de Acordul privind cooperarea economică și tehnico-științifică în domeniul agriculturii.
Cei doi oficiali au apreciat că documentele semnate vor impulsiona contactele economice dintre cele două țări.
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a făcut o vizită oficială în week-end în Qatar, în contextul celebrării a 25 de ani de relații diplomatice între cele două state.
La Doha, cei doi oficiali au discutat subiecte legate de sectorul energetic din Moldova și modul de cooperare pentru a fortifica securitatea energetică a țării, inclusiv prin crearea unor rezerve strategice, investiții în energia regenerabilă și diversificarea accesului la diverse surse de energie pe termen lung.