Pompierii voluntari din R. Moldova au acum posibilitatea să urmeze gratuit cursuri pentru obținerea permisului de conducere categoria C. Datorită acestui fapt, mai mulți salvatori voluntari vor putea conduce autospeciale de intervenție, ceea ce va spori capacitatea lor de reacție în caz de urgențe.
Cursurile vor avea loc în perioada mai – septembrie, în 26 de centre de instruire distribuite la nivel național, pentru a asigura acces facil participanților din toate regiunile. Fiecare localitate care administrează Posturi Teritoriale de Salvatori și Pompieri sau Posturi de Salvatori și Pompieri Voluntari poate desemna până la șapte persoane pentru a participa la program.
Cei interesați trebuie să aibă între 21 și 60 de ani, să dețină un permis de conducere categoria B, gata să colaboreze cu echipele locale de salvatori.
Oportunitatea este susținută financiar de UE într-un proiect implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
Până în luna noiembrie, în Moldova vor fi construite 10 posturi noi de pompieri și salvatori voluntari, alte 10 localități vor beneficia de renovarea posturilor existente, iar 35 de unități de intervenție vor fi dotate cu echipamente moderne și autospeciale, inclusiv sisteme avansate de comunicare.
Bugetul total al acestor acțiuni este de aproape 44 mil. de lei, bani oferiți de UE.





