Cu întârziere de câteva luni, aleșii locali din Bălți au reușit să adopte, la 20 mai, în două lecturi, bugetul municipiului pentru anul 2025.

La „venituri”, s-a calculat suma este de peste 1mlrd 151 mil. de lei, iar la a capitolul „cheltuieli” – 1 mlrd. 180 mil. Deficitul bugetar e de aproape 29 mil. de lei.

„Da, a fost greu, recunosc. Este pentru prima dată când am lucrat cu un buget provizoriu. Sper să nu se mai repete. Totuși, am demonstrat că putem lucra constructiv, putem găsi puncte comune, chiar și atunci când avem opinii divergente”, a declarat primarul de Bălți, Alexandr Petkov, după ce a fost adoptat bugetul.

Adoptarea bugetului a fost o decizie de consens a tuturor consilierilor, întrucât s-a ținut cont, în linii mari, de propunerile avansate de fracțiunile din Consiliul Municipal.