31 de comunități din R. Moldova, inclusiv cinci grupuri aflate în proces de amalgamare voluntară, vor beneficia de sprijin tehnic și financiar pentru elaborarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC). Acest ajutor vine prin proiectul „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, desfășurat de PNUD, cu sprijinul Suediei și Norvegiei.

Pe 17 iulie, au fost înmânate certificatele de parteneriat pentru 15 localități de pe ambele maluri ale Nistrului și 5 grupuri de localități amalgamate. Printre acestea se numără orașul Leova și comuna Călinești, primele teritorii care au finalizat procesul de amalgamare din Moldova.

Inițiativa pune accent pe implicarea femeilor în luarea deciziilor și în promovarea soluțiilor verzi la nivel local. Se urmărește combaterea sărăciei și vulnerabilităților energetice, inclusiv prin susținerea femeilor antreprenoare. Femeile agro-producătoare vor putea primi sprijin de până la 20.000 de dolari, iar cele cu afaceri de familie – până la 6.000 de dolari.

În total, 65 de comunități, cu peste 220.000 de locuitori, sunt implicate în acest proiect. Prin implicarea lor activă, femeile contribuie la construirea unor comunități mai puternice și mai durabile, capabile să facă față provocărilor climatice.