Republica Moldova este prezentată ca exemplu de bune practici în Raportul Global UNFPA privind Starea Populației Lumii 2025, publicat de UNFPA. Asta în ciuda faptului că datele statistice cele mai recente arată un declin demografic continuu. Populația R. Moldova a scăzut până la apr. 2,4 mil. de oameni, conform datelor prealabile ale recensământul de anul trecut. În 2014, R. Moldova număra în jur de 3 mil. de locuitori.
Raportul, intitulat „Adevărata criză a fertilității: Căutarea autonomiei reproductive într-o lume în schimbare” și lansat în ajunul Zilei Mondiale a Populației marcată pe 11 iulie, evidențiază povestea Anastasiei Aslan – o femeie din Moldova, mamă a trei copii, care a decis să nască al patrulea copil datorită unui set de politici prietenoase față de familie, aplicate la locul ei de muncă.
Această mărturie oferă un contrast puternic față de concluzia generală a raportului: milioane de oameni nu pot avea numărul de copii pe care și-l doresc, nu din lipsă de dorință, ci din lipsă de opțiuni reale.
„Această poveste, alături de politicile prietenoase tinerilor și familiilor care se aplică în Rep. Moldova – ne arată că schimbarea este posibilă. Atunci când femeile sunt susținute – prin concedii de îngrijire plătite pentru ambii părinți, sprijin la locul de muncă, creșe și alte servicii accesibile pentru copii, implicarea egală a taților, dar și servicii de sănătate de calitate – ele pot lua decizii libere și încrezătoare privind viața lor reproductive. Pe termen lung aceste politici influențează pozitiv situația demografică a țării”, spune Karina Nersesyan, Reprezentanta UNFPA în Moldova.
Pe de altă parte, studiul „Generații și Gen”, făcut public anterior, arată că, în R. Moldova, oamenii își doresc 2-3 copii, dar în realitate au mai puțini. Exemplul Anastasiei Aslan, menționat în Raportul Global UNFPA, demonstrează că investițiile în politici echilibrate și echitabile, care răspund nevoilor reale ale părinților, poate crea un mediu propice pentru familii și poate încuraja decizii reproductive asumate.
Pe plan global, raportul „Adevărata criză a fertilității: Căutarea autonomiei reproductive într-o lume în schimbare” avertizează asupra ineficienței politicilor coercitive.





