La Corjeuți, raionul Briceni, oaoamenii vor beneficia de un sistem modern de aprovizionare cu apă și de canalizare. Este vorba de două proiecte de dezvoltare locală din programul „Satul European” – unul finalizat și altul aflat în curs de implementare – realizate cu sprijinul Guvernului R. Moldova și al Guvernului României.

Proiectul „Alimentarea cu apă a masivului locativ Răsărit–Sud al satului Corjeuți” e în plină desfășurare, fiind pe ultima sută de metri. Acestea prevăd construcția a circa 12 km de rețele de apeduct; instalarea a două castele de apă, cu un volum de 50 m³ fiecare; montarea unei stații de tratare a apei și reabilitarea unei sonde existente și instalarea unei pompe noi.

Anterior, a fost realizat proiectul „Construirea unei rețele noi de canalizare în raza masivului locativ din partea Nord-Vest a satului Corjeuți”. S-au construit 3,6 km de rețele de canalizare; o stație de epurare a apelor uzate și o stație de pompare.

Cele două proiecte vor asigura accesul la servicii publice esențiale pentru peste 1100 de gospodării.

Valoarea investițiilor pentru cele două proiecte e de circa 20 mil. de lei, inclusiv contribuția Guvernul României de 3,5 mil. de lei.

Satul Corjeuți numără aproximativ 7500 de locuitori.