Șase organizații ale societății civile din R. Moldova au fost premiate de Uniunea Europeană în cadrul celei de-a opta ediții a Galei Societății Civile, organizată aseară, 19 iunie, în Chișinău.
Evenimentul a recunoscut inițiativele remarcabile care contribuie la consolidarea democrației, dezvoltarea durabilă și sprijinirea comunităților locale, cu ajutorul fondurilor europene.
Cele șase organizații premiate sunt asociațiile „Henri Capitant” – pentru promovarea unei guvernări mai puternice; „Paideia” (Florești) – pentru implicarea în societate; „Pino” (Molovata Nouă, Dubăsari) – pentru inițiative economice locale; „EcoContact” – pentru proiecte de mediu și energie verde; „Motivație” – pentru promovarea egalității de gen și Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor – pentru lupta împotriva dezinformării.

Prezent la eveniment, ambasadorul UE în R. Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat că aceste organizații contribuie la transformări reale în comunități, prin servicii sociale, dezvoltare economică locală și implicare civică. UE va continua să sprijine societatea civilă, esențială în parcursul Moldovei către integrarea europeană, a spus diplomatul
În tre 2021 și 2024, sprijinul UE pentru organizațiile societății civile din Moldova a însumat 28 mil. de euro, iar pentru anii 2025–2027 sunt planificate alte 35 mil. de euro. În prezent, peste 200 de organizații din R. Moldova beneficiază de granturi europene pentru inițiative în domenii precum justiție, servicii sociale, drepturile omului, ocuparea forței de muncă și combaterea dezinformării.





