O conexiune între businessul mare și antreprenorii sociali a avut loc la recenta Adunare Generală European Business Association (EBA) Moldova.
EBA Moldova a găzduit în premieră un mic târg al antreprenorilor sociali – o inițiativă dedicată promovării întreprinderilor sociale, prin oferirea unui spațiu în care aceștia și-au putut expune și comercializa produsele, contribuind la consolidarea economiei sociale în R. Moldova.
Este vorba de opt întreprinderi sociale care au participat la acest târg. Acestea sunt „Credem Eco”, „Datina”, „Gugagaga Toys”, „Flavorya”, „Stupina cu Povești”, Asociația „SOS Autism”, PINO TOYS și „Trei de Bine”.
Prezentă la acest eveniment, președinta Maia Sandu i-a salutat pe antreprenorii sociali și i-a încurajat în parcursul lor de dezvoltare. Șefa statului a vizitat târgul cu produsele celor opt antreprenori sociali.
La evenimentul EBA au participat reprezentanți ai companiilor internaționale și locale, reprezentanți ai corpului diplomatic, oficiali din cadrul autorităților publice din R. Moldova, precum și partenerii de dezvoltare.





