Este vorba despre Liceul „Grigore Grigoriu” din satul Cîrnățeni, raionul Căușeni. Principala platformă din fața liceului va fi modernizată cu sprijinul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Școala este frecventată de peste 350 de elevi, iar de la construcția liceului în 1989 curtea școlii nu a mai fost reparată.
Principala platformă a instituției de învățământ va fi modernizată prin montarea de pavele, amenajarea aleilor de acces, instalarea bordurilor și a locurilor de recreere.
La intrarea principală în liceu va fi montată o rampă de acces, astfel liceul va deveni incluziv.
Localitatea Cîrnățeni, alături de alte 11 comunități, beneficiază de susținere pentru dezvoltarea locală sustenabilă, din primăvara anului 2024. De atunci, grupul de inițiativă format a fost asistat la identificarea, formularea și planificarea inițiativelor locale. Așa au putut participa la concursul de selectare a proiectelor de infrastructură finanțat de programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Pe lângă sprijinul financiar al UE, contribuția comunității din Cîrnățeni și din diasporă va completa bugetul lucrărilor de infrastructură, acoperind și instalarea unui gard nou la intrarea în curtea școlii.
Anterior, în anul 2016 Liceul „Grigore Grigoriu” din Cîrnățeni a beneficiat de un alt proiect de infrastructură și anume reparația fațadei și acoperișului la blocul A. Lucrările de atunci au fost realizate, la fel, cu suportul UE.