Două Centrale Electrice cu Termoficare (CET-uri), cu o putere electrică totală de circa 55 MW și termică de cel puțin 43 Gcal/h, urmează a fi construite la SA Termoelectrica din Chișinău.
Noile centrale urmează a fi finalizate în doi ani și vor înlocui fosta CET-1, care funcționează de peste 70 de ani.
Patru companii internaționale din Turcia, Ungaria și Azerbaidjan și-au depus ofertele la licitația pentru selectarea companiei care va proiecta, construi, monta și pune în funcțiune a echipamentului.
Pentru construirea celor două CET-uri urmează a fi utilizate tehnologii moderne și flexibile de cogenerare de înaltă eficiență, contribuind astfel la creșterea capacității interne de producție a energiei electrice. Ele vor putea funcționa pe parcursul întregului an, nu doar în sezonul de încălzire, acoperind sarcina termică prin producerea apei calde menajere.
Costul estimativ al proiectului este de 81 mil. de euro.