Sătenii din Sărata-Răzeși, raionul Leova, se bucură acum de un Oficiu Medical cu servicii mai bune. Oficiul a fost modernizat în cadrul Programului „Satul European”.
Proiectul, intitulat „Lucrări de reparație interioară a Oficiului Medicului de Familie din satul Sărata-Răzeși, raionul Leova”, a inclus lucrări ample de renovare a vechii clădiri a Dispensarului Medical, construită în anii ’70 ai secolului trecut și care nu fusese niciodată reparată capital.
Cum a fost până la implementarea proiectului
Clădirea ajunsese într-o stare precară, iar în sezonul rece doar o singură încăpere putea fi încălzită, cu ajutorul unei sobe mici și uzate. În această încăpere erau prestate servicii medicale pentru diverse categorii de pacienți, inclusiv femei însărcinate, mămici cu nou-născuți, pacienți cu maldii cronice și pentru cei cu afecțiuni acute. În plus, lipsa unui sistem de încălzire corespunzător făcea ca tavanul și pereții clădirii să fie permanent afectați de mucegai.
Ce schimbări a generat proiectul
După finalizarea proiectului, instituția medicală dispune de cinci cabinete renovate și dotate corespunzător. Este vorba de un Cabinet pentru primirea pacienților, inclusiv nou-născuți; Cabinet pentru acordarea serviciilor de prim-ajutor; Cabinet pentru proceduri și tratamente ambulatorii; Cabinet ginecologic; și Registratură, care include și sala de așteptare.
Acum, specialiștii pot consulta zilnic până la 30 de persoane, oferind, de asemenea, vizite la domiciliu pentru pacienții care nu se pot deplasa.
Valoarea proiectului a fost de peste 265 de mii de lei, bani oferiți Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Contribuția locală a fost de 46 de mii de lei.
Satul Sărata-Răzeși are o populație de peste o mie de locuitori.





